vineri, 18 aprilie 2014

încerc să ţin minte


în ce parte a orașului doare mai mult
de câte taxiuri e nevoie pentru a ajunge în toate
locurile pe care ar trebui să le uit

din satelit străzile se văd ca niște ciorchini
de lumină dar aici jos întunericul își
satisface micul capriciu

nici măcar un haiku din care să țâșnească
pe neașteptate anxietatea silabei lipsă
micul cenzor s-a dus la culcare poți scrie
despre orice fără să te uiți
vinovat peste umăr

în piața romană se-aud cântări se văd
lumini de baluri izbucnind
din patiserii din cafenele și chioșcuri non-stop –
câți își mai amintesc azi lampioanele
doamnei rozalia clăbuc?

știu că nu apuc 104 ani* încerc
să țin minte și parcul cu umbre prelungi
și marșurile tăcute
din toate nopțile care parcă nu se mai terminau
și mâna alunecând moale de-a lungul peretelui

și la fereastră chiar luna cu o seringă



* ca poetul sorin despot

4 comentarii:

  1. e un poem cu o nota de tristete de la inceput pana la sfarsit , desi ma regasesc aici.
    ultimul vers e mirific.

    RăspundețiȘtergere
  2. Impresionante versurile acestui poem! Îmi place că ai amintit şi de genul de poezie haiku.Poezia japoneză este una dintre preferatele mele.Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  3. mi se pare că,,anxietatea silabei lipsă” nu e o construcție reușită, mai bine ar fi doar ,,anxietatea” sau să o schimbi cu totul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. se poate să nu fie, am eu o slăbiciune pentru formulări de genul ăsta. mulţumesc

      Ștergere