joi, 28 martie 2013

Patriotic. Mail Poem

Atto d’amore, il mio. (Pasolini)


Așteaptă.
Înainte de a începe, trebuie să stabilim câteva lucruri.
România nu e „cântecul răgușit al unei păsări prinse în laț.
România nu e o insulă de latinitate etc.
România nu e o icoană.
România nu este sfântă. Nici vorbă de asta.
România nu e „Trei culori cunosc pe lume” sau „Deșteaptă-te, Române”.
România nu este o fatalitate. Nu mai mult decât Armenia, în orice caz.
România nu e un borcan spart din care se scurge dulceață de corcodușe.
România nu e membrul fantomă în care mai bine nu te sprijini.
România nu e o bicicletă cu lanțul căzut.
România nu e un baros și nu e un ciocănel.
România nu își umilește minoritarii, nu îi tratează ca pe niște bolnavi incurabili.
Țiganii și pederaștii sunt frații noștri,
you fucking bastards.
România nu e un dovleac umplut cu dinamită.
România nu e obsedată de felul în care o văd alții.
România nu se baricadează în aceleași vechi povești de adormit naivii.
România nu e o fereastră aburită spre curtea interioară a unui spital de nebuni.
România nu se bâțâie ca un copil handicapat, în ’90, la Cighid.
România nu e niciunul dintre aceste lucruri.
Vreau să-ți vorbesc din inimă, dar în ce limbă?
Nu îmi da drumul și nu mă lăsa
să mă bâlbâi.
Vom învinge.

12 comentarii:

  1. E ok. Nu o sa-ti explic poezia, dar imi place ca nu are nici atitudinea depreciativa al celui care nu m stie cum sa se dezica mai repede, sa ia distanta pentru a se salva din intelegerea "la pachet", nici un ton triumfalist. Ma rog, ambele sunt usor de radicalizat, dar tu inventariezi niste reflexe de raportare (la Romania, sa zicem) deranjante, complexele de mai sus, cel al periferiei etc. Nu sunt sigura ca inteleg "rama"(ca sa nu zic ca nu ti-am dat si un feedback). Si cred ca ratez ceva esential, de vreme ce restul pot fi rezumate, sa zicem.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu știu ce să spun despre "ramă", simțeam nevoia să fie acolo

      Ștergere
  2. la revedere ultim vers. nimic în rest de retușat. deși, mna, aici e dor un început de poem sau un poem de început. de abia aștept să văd unde cade în carte...

    RăspundețiȘtergere
  3. Simţi cum ţi se strânge nodul ăla din gât care urcă în cerul uscat amărui al gurii:
    "Vreau să-ți vorbesc din inimă, dar în ce limbă?
    Nu îmi da drumul și nu mă lăsa
    să mă bâlbâi."
    Nici eu n-aş mai pune "Vom învinge", mai bine Joan Baez cu We Shall Overcome, dar na, eu nu scriu poeme, doar le citesc şi le ascult.

    DespoT, mie mi se pare că e un început de doar(e)...

    RăspundețiȘtergere
  4. Romȃnia nu e ciob şi nici măcar boantă.
    Romȃnia nu a născut deocamdată copii imaginari.

    RăspundețiȘtergere
  5. Răspunsuri
    1. Copii sau cópii indigo? Caci cópii sigur, copii...cred ca mai putini. Dintre cei indigo, fireste.

      Ștergere
    2. O completare: tu le semeni bine. (De unde ma uit eu, e un compliment.)

      Ștergere
  6. Romania gandeste prin unii dintre noi.


    http://vicuslusorum.wordpress.com/2013/03/31/poesis-vi-razvan-tupa-tup-tup-tup/

    Vicus

    RăspundețiȘtergere
  7. Da' mie-mi place chiar și finalul. Are acolo un sens, un ceva...

    RăspundețiȘtergere
  8. Finalul are sens pentru că este la fel de trist, nu am învins ci vom învinge, poate va fi prea târziu, prezentul şi-a aşezat pe chip ridurile celor ce sunt.

    RăspundețiȘtergere