sâmbătă, 5 martie 2011

:

Şi vom lăsa maşinile să plângă-n locul nostru.

8 comentarii:

  1. mai bine mancam pamant si var de pe peretii casei, precum Rebeca

    RăspundețiȘtergere
  2. maşinile ruginesc, noi mai rezistăm aşa o vreme

    RăspundețiȘtergere
  3. si cine ramane sa simta? G

    RăspundețiȘtergere
  4. Hi,sunt multe feluri de masini, Claudiu nu stiu la care te referi:)imi place poza:)(veronica)

    RăspundețiȘtergere
  5. Heideggerian spus!
    Şi-acesta în intenţia-mi e-un compliment
    ...

    RăspundețiȘtergere
  6. cred că datorez versul ăsta lecturii cărţilor lui Gabi Eftimie şi val chimic. încerc să înţeleg poezia (şi, probabil, etica) lor (şi a altor tineri poeţi), iar cu asta am rămas din viziunile lor tehnotronice şi aparent dezumanizate

    RăspundețiȘtergere
  7. Premoniţiile lui La Mettrie, Marcuse...
    Dacă-i musai...

    RăspundețiȘtergere
  8. cad greu arhimotivul om-masini, personificarea, devoalarea ei (adica masina plange in locul "cui ar tr sa planga": in locul NOSTRU...............). Nu pledez, nicicand, pentru absenta cliseelor. Dar ele sunt respirabile (deci cu atat mai tari, mai irespirabile) doar cand nu tii neaparat.

    RăspundețiȘtergere