sâmbătă, 7 martie 2020

Va înceta, deși


Ne trezim înainte de răsărit,
o masă bună în zori, cerealele, cafeaua cu lapte
și un efort prelungit de voință să nu cedăm.

Către prânz ne apucă pe toți deodată sughițul
(sigur dincolo vorbesc iar despre noi
dincolo nu dau doi bani pe alibiurile stângace care
credeam că ne vor salva de ce o să vină.)

Vizitele nu sunt permise celor în carantină
deși e destul spațiu pentru obișnuitele
scuze și procese de conștiință ale inocenților care
încearcă să mai răzbească în ciuda a tot ce ni s-a arătat.

Fiecare o face din motivele lui.

Desigur, merge și blindați cu măști N95 și cu
telefonul ținut într-o punguță-n buzunarul de la spate –
e-o chestiune de sinceritate pe care și-o pun
toți ăștia care-și zâmbesc pierduți din mașinile oprite
la barieră.

Multă vreme de-acum încolo bariera nu se va ridica,
nădăjduiesc că ți-ai făcut provizii serioase
în așteptarea următoarei pandemii
și ești la zi cu exercițiile de stăpânire a panicii.

Ziua este aproape egală cu noaptea,
etic vorbind putem percepe realitatea și cu ochii închiși.

Totul e doar o chestiune de perspectivă, spune iubita mea.
Iubita mea poartă kimono vișiniu și tranșează
plâmânii celor mai pregătiți candidați.

Cei mai pregătiți candidați nu vor decât să-nceteze.

Va înceta, deși ne-am pregătit în toți anii ăștia pentru
intervențiile care nu dor și nu lasă urme.

Va înceta, deși am crezut că vom apuca ziua când
suferința o să fie doar amintire
pentru copiii nepăsători din antropocen.

Va înceta, îți promit, dar
acum mergi la culcare, dragule,
mergi la culcare și uită, dacă mai poți. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu