duminică, 25 august 2019

Pe pragul meu

pentru Anastasia

Fii fericit, nu ai nimic de ascuns.
Asta-mi tot spun, refugiindu-mă în vorbele-uzate ale
                                                                                     celor vechi.
Nu aș putea pretinde că-i tocmai ușor,
dar ce e ușor, până la urmă?

Îmi acopăr cu o mână foile și planșele, iar cu cealaltă
încerc să-mi ascund privirea pentru a cerceta
ce se ascunde și înflorește
în prăbușire, în toate abandonurile și pierderile subite
pe care această rasă n-a apucat încă să le claseze,
să le facă planuri cadastrale și hărți amănunțite,
ci trăiește năucă, încă-n extaz,
totul pe pielea ei.

Răzbesc cu greu printre strigătele eroice ale epocii,
te rog să mă ierți că glasul meu rostește un koan
inaudibil printre claxoanele, girofarurile și sirenele
                                                                                     ambulanțelor
care ne salvează clipă de clipă.

Nu îți vorbesc pre limba veacului, pentru că
limba veacului e peltică
și rea la gust.
O să trebuiască să o spun altfel, să sap șanțuri de apărare,
să ridic turnuri
în jurul a ceea ce am crezut că poate scânci
cu glasul fiului meu?

Voi fi aici. Voi învăța ce e de învățat.
Voi greși.
Voi încerca din nou.
O să fur de la alții.
Nici nu ți-ai imaginat ce lipitoare pot fi.

Mi se întâmplă uneori să-mi încredințez muzicuța,
toba și pietricelele norocoase
unor crânguri pe care numai eu le cunosc
pentru a-mi confirma încrederea în amurgurile orgolioase
din ținutul acesta
și în puterea graurilor de a păstra un secret.

Voi fi aici. Voi învăța ce e de învățat.
Voi greși.
Voi încerca din nou.
Stai doar să vezi.

3 comentarii: