miercuri, 29 mai 2019

Citesc despre Putin, Kim și Assad


Citesc despre Putin, Kim și Assad
și imediat văd imaginea de o împovărătoare frumusețe a
găurii negre pe care au fotografiat-o
la o distanță dincolo de orice înțelegere omenească.

Nu am vrut niciodată răul nimănui, poate doar al unui
coleg specializat în bullying, care mi-a rechiziționat la 14 ani
caseta video cu un film despre violență arbitrară
și absurd, pe care visam ca odată să le răzbun cu skillurile
unui personaj neverosimil, al primului supererou din Berceni.

Am mai crescut de atunci, și totuși, privind imaginile uriașe,
schimonosite pe milioane de ecrane, ale tiranilor,
îmi doresc o gaură neagră morală și selectivă, lăsată
în voia mea de dumnezeul de care atâta m-am îndoit.

Gândul ăsta, mi se șoptește în cască, nu e pe placul lui, dar cine
îmi poate spune după toate miile astea de ani ce îl interesează
de fapt pe el din toată îmbârligătura noastră haotică,
din toată nevroza socială, din vaietele
care se ridică inutil către cer?

Apropie-o puțin de Pământ, doamne, și dăruiește-le veșnicia
tuturor acestor nemernici, în punga aia din spațiu
despre care nu știm încă decât că, dacă din ea-i vreo scăpare,
atunci va fi într-o altă lume,

în care vor fi poate secerați ca niște panseluțe primăvara
de un copil jucăuș cu o miriadă de mâini și respirație
de-azot. Să-i țină vii și treji într-o glastră până la următorul eon,
până la mijirea altor zori, în care icoanele vor lăcrima
din zeci mii de ochi blânzi –

un plânset de pe urma căruia nu există scăpare.


Un comentariu: