marți, 17 mai 2016

încă scriind poezie


Și uite-mă încă scriind poezie, sau ce o mai fi asta
în timp ce în lume prin poezie se înțeleg o mie
de lucruri
și uneori parcă nimeni nu mai înțelege
nimic.
Mai încolo spre est
oamenii mor pentru ea, de fapt nu atât pentru poezie
cât pentru un adevăr neconcesiv
care nu le dă unora
voie să tacă,
și atunci răbufnesc. Acolo se moare, și noi
aplaudăm sau protestăm
în semn de. Și protestează și cei care nici nu știu exact
pentru ce strigă, pentru unii e-un joc
oarecare, moftul unor omuleți plictisiți care
vor să occupy ceva, o băiețeală de
hipsterași, un pretext pentru ăia de se vor postumani.
Și uite-o pe fata care și-a
implantat
în braț un senzor care se activează
ori de câte ori undeva
pe pământ e-un cutremur
în timp ce oamenii mor sub dărâmături sau în lifturi ce
cad în gol sau trece peste ei un tsunami de
douăj' de metri
ea dansează pentru noi toți
și asta e într-un fel tot o poezie
o poezie proastă cum avem toți dreptul să inventăm
cu tălpile goale așteptând într-un
balansoar făcut să se legene doar dacă-l
vei hrăni cu o picătură din sângele tău

7 comentarii:

  1. antropizarea e de vina. dezastrele naturale sunt binevenite. ce s-ar intampla in cazul suprapopularii Terrei? textul e de un patetism naiv. mai bine sa fii un balerin intr-o cutie muzicala pentru adulti, decat sa strigi aiurea.

    RăspundețiȘtergere
  2. e o poezie, nu o lecție de istorie sau un tratat de ecologie. și, ca poem, l-ai citit cu curu'

    RăspundețiȘtergere
  3. antropizarea?! poate entropizarea :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Oh my, oh my, oh my god
    Like la la la
    Ching-a-lang-lang, ching-a-ling-a-lang-lang
    Everybody lose control

    RăspundețiȘtergere
  5. "Si plansul asta ne face unici printre triburile de papusi din camera unei fetite cu oase de sticla si sange subtire si albastru cu care o ne vopsim biserica doamne cand o sa inceteze agonia si."

    RăspundețiȘtergere