luni, 28 ianuarie 2013

Premiul Național „Mihai Eminescu" pentru debut – câteva propuneri și observații


Scriu această postare fiindcă țin la Premiul Național „Mihai Eminescu” (îl consider încă cel mai important premiu de poezie din România) și fiindcă sunt legat afectiv, de aproape zece ani, de evenimentele de la Botoșani. Reproșurile făcute recent ar putea fi evitate prin stabilirea câtorva reguli care pot contribui pe viitor la o mai mare transparență, conducând, nădăjduiesc, și la evitarea oricărei confuzii sau lamentări fără legătură cu realitatea. Acestea sunt propunerile și observațiile mele.

1. Editurile (sau autorii înșiși) care trimit volumele de debut la Botoșani aduc în discuție faptul că nimeni nu confirmă primirea celor șase exemplare și că, în felul acesta, stăruie un sentiment de confuzie în așteptarea deciziei juriului (aceasta fiind cunoscută de-abia în preajma Zilelor Eminescu, adică la jumătatea lunii ianuarie). Ar fi relativ simplu ca dl. Gellu Dorian și echipa ce gestionează logistic organizarea Premiului să facă gestul minim de a trimite o confirmare că volumele au fost primite și că ele vor fi luate în seamă de juriu (asta în condițiile în care, comparativ cu situația de acum 10-15 ani, avem cu toții acces la internet, măcar o adresă de mail, în orice caz posibilitatea de a stabili o minimă comunicare între poeții care se înscriu în concurs – sau editurile care îi reprezintă – și organizatorii de la Botoșani, în primul rând G. Dorian, ca destinatar dintâi al cărților propuse). Nu am nici o îndoială că sunt foarte multe de făcut în săptămânile ce preced evenimentul din 15 ianuarie, dar cred că un e-mail de confirmare ar fi util și ar evita orice fel de comentarii rău-voitoare.

2. În legătură cu excluderea din concurs a cărților câtorva autori care au publicat un prim volum de poezie, dar scoseseră anterior cărți aparținând altor genuri, discuția – întinsă enorm și pe facebook, și pe bloguri, mai nou și în reviste literare – mi se pare jenantă. Evident că Premiul „Mihai Eminescu” Opera prima le este destinat unor autori care publică o primă carte, iar aceasta e o carte de poezie. Nu văd ce e atâta de discutat aici, dar poate că regulamentul ar trebui să elimine din start orice fel de confuzie posibilă. Nu poți să bagi în aceeași oală un poet tânăr debutant cu un scriitor format, care are experiență editorială și scrie un volum de poezie după ce mai publicase volume de critică, eseu, proză sau teatru... Nu e just. Și nu cred că acesta e spiritul acestui premiu, creat în ideea de a ajuta, dar mai ales de a încuraja un autor debutant (subliniez încă o dată acest cuvânt) să învingă măcar o parte din dificultățile și inerțiile oricărui început de drum. Care la tinerii poeți e, de regulă, îngrozitor de dificil, dintr-o mulțime de motive pe care nu le voi invoca aici.

3. Un alt reproș, pornit de pe o poziție voit partizană și lipsită de luciditate, a fost că la Botoșani sunt invitate edituri agreate de organizatori. În această chestiune pot vorbi din perspectiva de participant și martor la ediția din ianuarie 2013. Orice editor dorește să participe, poate să o facă. După știința mea, nimănui nu i s-a interzis să-și improvizeze un mic stand în holul teatrului Mihai Eminescu (asta însemnând o masă pe care să-și înșire cărțile, în speranța că în seara cea mare, publicul botoșănean va avea ochi și pentru volumele de poezie aduse acolo). La ediția din 2013 au fost prezente, din ce am putut vedea, editurile Vinea, Charmides și Paralela 45. Din câte îmi dau seama, nici unul dintre editorii prezenți nu a fost invitat în mod preferențial să-și organizeze măsuța cu titlurile propuse. Atât N. Tzone, cât și G. Țărmure (precum și un reprezentant al Paralelei 45) au venit cu cărțile la dânșii, le-au scos, le-au înșirat unde a fost loc și au încercat să vândă din ele... Bănuiesc că oricine altcineva ar putea să facă asta, dacă ar dori. Personal, deși sunt redactorul-șef al Casei de editură Max Blecher, și am fost prezent acolo, nu am văzut utilitatea unei asemenea expuneri, și cred că nu am greșit, de vreme ce, de-a lungul întregii seri, se vând câteva cărți... Sigur, cineva se întreba într-un articol inflamat, de ce nu a fost și el invitat (deși, adăuga, nu cerșește o invitație). Sincer să fiu, nici eu nu aș invita pe cineva care mă beștelește în fiecare an, cu regularitate, și scornește tot felul de obscurități și bazaconii numai ca să facă valuri (în favoarea cui? de ce?). Și apoi, probabil că nu ar fi tocmai simplu pentru organizatori să invite cele 10-12 edituri care (încă mai) publică poezie la noi. Dar sunt convins că oricine ar veni în 15 ianuarie la Botoșani și ar vrea să-și pună un stand în holul teatrului din Botoșani, n-ar fi împiedicat de nimeni!

4. Cu riscul de a spulbera suspansul care precede an de an anunțarea premiilor, poate nu ar fi rău ca numele poetului care va câștiga premiul (și care, mă grăbesc să adaug, e cunoscut în cercul organizatorilor și al criticilor implicați cu cel puțin o săptămână înainte de 15 ianuarie, deliberările juriului având loc în primele zile ale anului) să fie anunțat cu câteva zile mai devreme, pentru a nu ține în ceață pe nimeni. Înțeleg că emoțiile celor nominalizați sunt mari și că cei cinci poeți dintre care e ales câștigătorul (sau sunt aleși câștigătorii) așteaptă cu nerăbdare vestea cea mare... Dar observația că „aspiranților” trebuie musai să li se comunice „dacă e cazul să se urce în tren pentru poza de grup” e de-a dreptul infantilă. Nu știu cum poți să faci din asta o acuză fără să te rușinezi puțin de prostia pe care o implică. Întotdeauna, an de an, dacă te uiți pe lista participanților (anunțată cu câteva zile înainte), pe ea nu se află decât numele poetului câștigător. În anul în care am luat împreună cu Dan Coman premiul, dintre cei cinci nominalizați, am fost invitați doar eu și autorul Anului cârtiței galbene. Cred că e de domeniul evidenței că, dacă n-ai primit nici o invitație, asta înseamnă că nu ai fost desemnat câștigător. Nu e clar că, dacă din cinci poeți nominalizați, pe lista participanților se află doar unul (cum s-a întâmplat anul acesta cu Anatol Grosu, sau în 2011 cu M. Duțescu), acela va lua premiul? Același lucru poate fi spus și despre premiul Opera Omnia. Dintre cei șapte nominalizați, invitat la Botoșani a fost doar Nicolae Prelipceanu. How obvious is that? Nu cred că își imaginează cineva că Premiul Național „Mihai Eminescu” o fi un fel de Premiu Oscar, că în sală sunt toți nominalizații și nimeni nu știe până în clipa când se deschide plicul cine va primi laurii… Să fim rezonabili.

Mi-e teamă însă că trăim într-o lume în care unii numai rezonabili nu vor / nu au cum să fie.

3 comentarii:

  1. Pertinente observatiile tale. Numai ca, vezi tu, punctul de plecare e altul: literatura romana actuala este ca un oras pe care si-l disputa niste bande de gangsteri. Literatura romana actuala este prea mica sa-i poata tine pe toti. Si atunci, cu mijloace proprii sistemului mafiot balcanic, fiecare banda incearca sa o elimine pe cealalta. Din aceste lupte "orasul" va ramine epuizat, golit de forte, iar locuitorii lui fara "protectie" vor scapa care pe unde sau pur si simplu vor pieri.
    Ceea ce tu faci, cu curaj si oarecare perseverenta, ajuta la igienizarea mediului literar, dar fii atent la aliante si protocoale. Imi vine in minte un singur lucru: cei care fac jocurile acum sint aceiasi indivizi care au distras atentia publica de la momentul actual, dirijind-o pervers catre perioade literare apuse, declansind dezbateri in care sa se iroseasca in mod inutil cit mai multe energii pentru ca, astfel, ei sa-si poata construi retelele pe criterii care numai valorice nu sint. Greu de crezut si mai greu de acceptat, dar literatura romana este o oglinda murdara a politicului di aceasta tara. O jale generala. Ce le poti spune tinerilor care iti trimit creatiile lor? Ce-i asteapta?

    RăspundețiȘtergere
  2. Le pot spune să stea pe fundul lor și să-ndure. Să scrie, să facă ce iubesc (sau îi ține pe linia de plutire) și să-și vadă de treabă. Nu stă ce avem noi de făcut sau de scris în rahaturile astea, cu combinații și manevre și slinoși și frustrați care împroașcă cu venin în toate părțile.

    Dacă, după sugestia Dvs., literatura română e un orășel din vestul sălbatic pe care și-l dispută mai multe bande, noi vom fi cei care, în liniștea încăperilor noastre, vor citi și vor scrie versuri chiuind la fiecare împușcătură ce răsună în stradă. acolo, piticuți cretini aruncă unul în altul cu pietricele și cred că au pistoale mitralieră :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mobilizator răspuns, ce drăguţ!
    Mai ales pentru aceia cărora nici măcar nu le-a trecut prin cap să te întrebe aşa ceva :)

    RăspundețiȘtergere