Raman Mundair s-a născut în 1977 în India şi locuieşte de la 5 ani în Marea Britanie. Este autoarea a două volume de versuri şi a unei piese, toate bine primite de critică. În 2009, a participat la proiectul internaţional Word Express.
Adevărata poveste a ursului
(Stockholm, 2001)
Ursul a venit
din nord
ca să-şi găsească perechea.
Am devenit cu toţii sentimentali
uitându-ne la televizor
citind ziarele
dorindu-i să se aşeze
şi să găsească dragostea.
Săptămâni întregi a umblat;
iar noi l-am urmat.
A ajuns până în sud,
aproape că a trecut podul.
Iar apoi a fost povestea aceea
cu oile, şi a trebuit să
fie împuşcat. Am plâns.
Şi l-am visat
săptămâni întregi.
Postez numai ca să spun că orice comentariu e superfluu.
RăspundețiȘtergereSuperb (că tot nu găsesc alt cuvânt la o primă, participativă lectură).
mă întreb dacă ursul a citit poemul inainte să fie doborât de glonţ. câtă caterincă trebuie să fi fost în pleiada urşilor (sic!) dar câtă sensibilitate!
RăspundețiȘtergereadi dobre